Klaus Kenneth, Două milioane de kilometri în căutarea Adevărului – Lungul meu drum spre credinţă
scris de Cristian Alexa
Daca esti în cautarea Adevarului, poti afla în aceasta carte un traseu inedit ca un labirint plin de surprize si de bucuria faptului ca, daca vei cauta cu sinceritate, Acesta ti se va dezvalui, desi este vorba despre doua milioane de kilometri, îi parcurgi cu sufletul la gura, în mare viteza, cu motorul mintii turat la maxim.
Cartea este fascinanta pentru ca autorul (nascut în Cehoslovacia în 1945) afla Adevarul, îl afla pe Dumnezeu la capatul unei calatorii de doua milioane de kilometri de-a lungul si de-a latul pamântului prin India, Tibet, Thailanda, Maroc, Persia, Afganistan, Mexic, Alascia, Brazilia. Pe acest traseu Klaus experimenteaza ezoterismul, vrajitoria, yoga, budismul, hinduismul, islamul, ateismul, ocultismul, drogurile. Din acest labirint întunecat este scos de Dumnezeul cel Viu pe care îl cauta cu atâta ardoare si sinceritate.

De altfel sinceritatea este unul din cuvintele care ar putea caracteriza cartea lui Klaus Kenneth: sinceritatea cu care cauta Adevarul, sinceritatea cu care îsi dezvaluie viata. Sunt scoase la iveala dramele, ura, cautarea obsesiva, nemultumirea, golul interior, subjugarea semenilor, puterile demonice, de fapt mocirla vietii pacatoase din care autorul este ridicat de Dumnezeul cel Viu si Adevarat.
Acest Dumnezeu Viu i se descopera autorului tocmai în credinta crestina, credinta pe care el o renegase datorita unei experiente traumatizante (fusese abuzat sexual in copilarie de un preot romano-catolic).
Cunoscând crestinismul prin intermediul unor grupari crestine neoprotestante începe sa aiba o viata crestina plina de minuni. Ia parte activa la viata crestina ajungând sa fie cunoscut în cercurile protestante si catolice, dar simte în continuare ca ceva îi lipseste. Înca simte un gol sufletesc pe care vrea sa-l plineasca. Simte ca înca nu s-a terminat cautarea: „curând însa mi-am dat seama ca… în mod paradoxal, ma aflam abia la începutul drumului”.
Golul sufletesc îl plineste în Ortodoxie, atunci când îl cunoaste, în 1983, pe arhimandritul Sofronie Saharov. În Ortodoxie Klaus Kenneth cunoaste „o predanie veche de 2000 de ani, în care, în tot acest rastimp, nu s-a schimbat nici o iota din învatatura lui Hristos”.
Astazi, autorul vorbeste despre credinta sa ortodoxa în Hristos la numeroase conferinte, emisiuni radio si TV, marturisind ca la capatul lungului sau drum spre credinta a cunoscut Adevarul.
[Klaus Kenneth, Două milioane de kilometri în căutarea Adevărului – Lungul meu drum spre credinţă, Ed. Agnos, Sibiu 2009]






Nici un comentariu, Comentează! sau Mergi la articol!
Comentează! “Klaus Kenneth, Două milioane de kilometri în căutarea Adevărului – Lungul meu drum spre credinţă”